Partida decisivă pentru titlu, Steaua – ASA Târgu-Mureș, vine într-un moment nepotrivit pentru oaspeți, dacă este să privim din perspectiva accidentărilor. Liviu Ciobotariu are emoții cu 4 dintre mijlocașii echipei sale, medicii făcând toate eforturile să recupereze măcar doi până la ora meciului de miercuri seară (21:30, în direct pe DigiSport1).
ASA Târgu Mureș a ajuns să depindă doar de ea în lupta pentru titlu, comprimând avansul de 13 puncte al campioanei la un singur punct. Trupa lui Gâlcă este „pe aparate”, după parcursul dezastruos din ultima perioadă, dar Tănase&Co ar putea avea un avantaj nesperat în partida care poate decide titlul: accidentările rivalilor.
Gorobsov, Voiculeț, Mureșan și N”Doye sunt fotbaliștii care, prin evoluțiile constante de la mijlocul terenului, au contribuit din plin la parcursul aproape fără greșeală al ASA-ului. Cu Mureșan și N”Doye accidentați, Ciobotariu s-a bazat sâmbătă seară pe Voiculeț și Gorobsov, iar problemele au venit în repriza secundă. Gorobsov a ieșit de pe teren accidentat, cu probleme musculare, iar locul său a fost luat de Gabi Mureșan, în minutul 51.
Accidentarea lui Gorobsov nu e însă singura veste proastă primită de tehnicianul ardelenilor. Revenit pe teren după mai bine de o lună de absență, Mureșan nu a rezistat decât 19 minute. Unul dintre cei mai buni oameni ai ASA-ului în acest retur a părăsit terenul în minutul 70, în urma unui duel tare cu Răduț, după o recidivă a accidentării care l-a ținut departe de gazon în ultimele cinci etape. În aceste condiții, cu Mureșan și Gorobsov accidentați contra Pandurilor și cu N”Doye indisponibil, Ciobotariu va avea o misiune grea.
„Nu mai joc împotriva Stelei. M-am săturat să îi bat! Ce să sărbătoresc, dacă îi înving mereu? Nu m-au bătut în șapte meciuri, din 2008 până acum” Ousmane N’Doye, după partida din tur, câștigată, după un arbitraj controversat, de nou-promovată
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER